2006/12/04

Istoria trupei Phoenix ... partea 1

În istoria muzicii rock sunt o mulţime de exemple de formaţii care nu şi-au schimbat componenţa sau au făcut lucrul acesta foarte rar de-a lungul activităţii lor. Altele, mai multe, au trecut prin aşa ceva, uneori, chiar şi la un an-doi; este drept, stabilitatea unei formule a adus, adeseori, succesul (sau mai exact păstrarea acestuia).

Sunt însă grupuri care s-au impus în ciuda fluctuaţiilor de personal, mai ales dintre cele constituite în jurul unei mari personalităţi.

The Beatles a cântat opt ani în aceeaşi componenţă, The Rolling Stones, în peste patru decenii de activitate a făcut doar două schimbări, iar unul dintre membri s-a retras, Pink Floyd, de la înfiinţare, în 1965, a avut o înlocuire şi o retragere, Led Zeppelin a activat timp de 12 ani în aceeaşi formulă, Metallica, de la albumul de debut din 1983 şi până acum a înlocuit de două ori basistul - am ales doar câteva exemple de această factură din "superliga" rock-ului.

Uneori, după o perioadă de stabilitate, intervin schimbările în speranţa că succesul de la începutul carierei se va întoarce; Black Sabbath a avut aproape un deceniu aceeaşi componenţă, cu un impact deosebit în primii cinci ani, apoi înlocuirile au fost din ce în ce mai dese (şi uneori surprinzătoare) - unele formule au reuşit să se impună, dar fără a ajunge la performanţele celei cu Ozzy Osbourne.

Deep Purple a luat fiinţă în 1968 şi de atunci formaţia a avut schimbări importante la doi-trei ani; glorie i-a adus însă doar aşa-numita formula "mark two": Blackmore, Gillan, Glover, Lord, Paice (de succes a fost şi "mark three" cu David Coverdale).

Din categoria "personalităţilor" l-am ales pe regretatul Frank Zappa, unul dintre geniile rock-ului (şi nu numai); în funcţie de proiectele sale a schimbat în permanenţă colaboratorii.

Bineînţeles, situaţii asemănătoare sunt şi în muzica noastră, iar cel mai spectaculos exemplu este al grupului Phoenix. În cei 42 de ani de activitate, prin formaţie au trecut zeci de muzicieni, toţi însă, atât timp cât au făcut parte din trupă, au fost credincioşi unui concept artistic slujit şi păzit cu străşnicie de Nicolae Covaci.

Niciun comentariu: